Singuratate.

Si iata,am ajuns si aici,unde cele mai mari temeri se adeveresc.Nu stiu,probabil aberez...dar singuratatea ma injunghie,cu fiecare pas facut,cu fiecare zambet schitat...pana cand,au disparut.
A disparut acel zambet sincer,acele lacrimi pure,acea spontaneitate unica...aparand astfel nori grei acoperindu-mi soarele,zambetul...lacrimile curgandu-mi siroaie,inghetate de recele din adancuri.
De ce?De ce trebuie totul sa se rezume aici?De ce nu putem avea toti acel "happy end"?Pfff.
Invineteste,zgarie,omoara...dar "hei",se putea si mai rau nu?:)